Copil cuminte

“Si i-am spus de atatea ori sa fie cuminte! E exasperant.” Este, nu-i asa? Dar te-ai intrebat vreodata de ce nu te asculta copilul, cand ii spui sa fie cuminte? Stii de ce pare a nu lua in seama ce ii spui? E destul de simplu. Un copil nu stie ce inseamna “sa fie cuminte”.

“Sa fii cuminte!” e greu de inteles

“Nu e suficient sa ii spui unui copil sa fie cuminte, fiindca expresia este mult prea generala ca sa poata fi inteleasa la o varsta mica”, ne spune Mara Priceputu, psihoterapeut.

Si totusi, de ce nu pricepe cel mic? Tu stii bine ce vrei sa spui. Sau nu? Gandeste-te putin. Uneori ii spui sa fie cuminte atunci cand te bate la cap cu cate o intrebare, alteori ii spui sa fie cuminte cand face cate o boacana sau inainte sa il lasi singur cateva clipe. Tie ti-ar fi usor sa intelegi atatea de sensuri? Probabil ca nu, dar ai stii sa ceri amanunte. Un copil nu functioneaza asa. Lui trebuie sa ii explici ce vrei sa spui prin expresia respectiva sau, si mai bine, sa ii spui direct ce nu are voie sa faca. De pilda, atunci cand pleci la piata si il lasi singur pentru o jumatate de ora pe pustiul tau de sase anisori, spune-i ca nu are voie sa iasa din casa, sa deschida usa si sa se joace cu telefonul. Asa, il vei ajuta sa inteleaga ce ii ceri si vei scapa si tu de frustrarea pe care o simti atunci cand iti dai seama ca “nu te asculta”.

Copil cuminte

Ne-am dori sa avem copii sanatosi, frumosi si neaparat cuminti. Ceea ce noi, adultii, intelegem prin “cumintenie” inseamna un copil ascultator, intelept, atent. Se poate totusi ca, in spatele acestor lucruri, sa se ascunda putina nesiguranta, putina timiditate, poate chiar o lipsa de interes pentru activitate, pentru cunoastere. Sarcina principala a copilariei este explorarea, invatarea. Asa ca nu ne-am dori un copil extrem de cuminte. Mai degraba, un copil care iti cunoaste si isi cunoaste limitele, care stie sa asculte ce ii spui. Si, nu in ultimul rand, ar fi de dorit ca, din postura de parinti, sa stim sa comunicam cu copilul in cuvinte si expresii pe intelesul lui.

Cum invata copiii

Stim ca e imposibil sa facem omleta fara sa spargem macar un ou. Cam in acelasi fel, copilul invata experimentand. Daca a rupt un desen, a spart o cana sau a aruncat o hainuta de la balcon, putem sa fim siguri ca intentia nu a fost sa ne supere ci, asa cum ne-ar spune daca l-am intreba, sa afle “ce se intampla daca…” Principiul “ce se intampla daca” e unul foarte sanatos si util in dezvoltarea copiilor. Inclusiv la varsta adulta avem nevoie sa cunoastem in acest fel. Un exemplu bun este acela al invatarii unui program de calculator. Apasam butoanele virtuale, dam comenzi si exploram pentru a cunoaste si intelege functiile si utilitatea programelor. Cunosc pe cineva care a sters sistemul de operare de pe serverul unei intregi retele, incercand sa repare o defectiune minora. Totul cu intentii foarte bune. Sunt convinsa ca si copiii functioneaza pe baza bunelor intentii.

Fiecare dintre noi, adulti sau copii, facem tot ce stim mai bine la un moment dat. Asa ca, data viitoare cand “nu te asculta”, gandeste-te de doua ori daca ai formulat bine ce astepti de la el si daca, nu cumva, copilul a incercat doar sa afle ceva, sa cunoasca, si nu neaparat sa te supere.