Oglinda sparta

de Ioana Zaharia

A fost o dată ca niciodată o oglindă mamă şi fiicele sale. Într-o noapte trei băieţi aruncau cu pietre în ultima oglindă şi o sparseră. Şi dimineaţa când se treziră mama spunea:  Fetelor, aveţi oglinda spartă. Am auzit aseară nişte pocnituri, cred că au fost astea. O fată sau un băiat poate au dat cu pietre în oglinda voastră. Să vă daţi jos din pat prin cealaltă parte, pe aici nu că sunt cioburi pe jos. Fetele au ascultat-o pe mama, au făcut ce le-a spus, s-au dus să mănânce, după aia să se imbrace şi au plecat la grădi. La grădi au învăţat animalele în limba engleză şi când s-au întors acasă mama nu era. Era bunica lor fiindcă mama lor era la doctor şi năştea un băieţel. Şi fetele au zis: – Mama e acasă? – Nu e acasă, e la medic să nască un băiat. – Aaa, da, ne-a spus, am uitat, ziceau cele două fete. Şi fetele s-au dezbrăcat, s-au dus în casă, s-au jucat. Când a venit prânzul au mâncat şi s-au culcat. Şi seara ghici cine era? Chiar mama lor! Fetele s-au trezit şi au văzut-o pe mama şi au zis: – Ai un băieţel?-  Da. Şi mama veni cu băiatul mic în braţe.