Iarta-ma, sunt vinovat!

Sentimentele de vinovatie le cunoastem inca din copilarie. De cand am spart geamul vecinului, de cand am varsat apa pe tema fratelui, de cand am spart telefonul tatalui… si ne-am prefacut ca nu noi suntem autorii faptelor…

In general, vinovatia poate fi invatata ca raspuns al copilului la ceea ce stie ca a facut gresit, de exemplu, ranirea unui alt copil. Desi vinovatia poate fi interpretata la prima vedere ca un fapt negativ, ea are un rol constructiv. Faptul ca un copil traieste sentimentul de vina in urma imbrancirii unui coleg poate fi considerat un pas inainte in dezvoltarea autocontrolului. Psihologic, el a savarsit o fapta rea, acum se simte vinovat pentru ceea ce a facut si, in felul acesta, nu va repeta acest comportament necontrolat. Deci, vinovatia produce schimbari pozitive. Sau ar trebui. Sentimentele de vinovatie se invart in jurul evaluarii stimei. Cand spunem “Am facut ceva rau”, facem referire la actiuni sau comportament. Prin urmare, atunci cand actiunile noastre intra in conflict cu valorile sau credintele, avem sentimente de vinovatie.

Este de datoria parintilor sa le explice conceptul dar si modalitatea de a trece peste acest sentiment. Astfel, daca tu ca parinte (sau adult) ai gresit cuiva, nu ezita sa ceri scuze acelei persoane chiar de fata cu copilul tau. Daca este posibil, incearca sa-ti repari greseala. Asa ii demonstrezi mai bine ca iti pare rau pentru ceea ce ai facut. Nu ezita sa-ti ceri scuze si fata de el, daca i-ai gresit. Credibilitatea ta nu va fi deteriorata si respectul se va intensifica.

Admite ca suntem oameni, dar asta nu inseamna ca suntem perfecti, dimpotriva, facem si greseli. Important este sa invatam din greseli si sa nu le mai repetam. In felul acesta, il inveti pe cel mic ca te ierti si incerci sa faci ceva pentru a indrepta lucrurile.

Avand in vedere ca ceea ce a fost facut ramane facut… nu incerca sa ramai in trecut, deoarece iti va fi afectat nu numai prezentul, ci si viitorul. Vinovatia ne poate motiva sa ne cerem scuze si sa ne indreptam.

Cu toate acestea, copiii au o imaginatie bogata si pot cadea usor in capcana vinovatiei. Astfel, interpretand gresit lucrurile, ajung sa se simta vinovati pentru esecul parintilor sau pentru divortul lor. In aceste cazuri, se vor inchide in sine, vor avea o stima de sine scazuta, pe langa alte manifestari ca panica si tulburarile de somn. Toate acestea  vor disparea daca  parintii vor sta de vorba cu cei mici, explicandu-le ca nu ei sunt cauza divergentelor sau problemelor lor, asigurandu-i in continuare de dragostea lor.